La 2 km de drumul național 73A Râșnov – Zărnești – Sibiu se află cea mai mare rezervație de urși bruni din întreaga lume, Liberty (Libertate), dar și cea mai mare rezervație de povești vii cu blăniță. Fiecare dintre cei peste 100 de urși care sunt adăpostiți în acest sactuar ascunde o istorie tristă cu final fericit. Cu toții au fost salvați de la o viață plină de cruzime și abuzuri, zbenguindu-se astăzi pe o suprafață de 69 de hectare, bucurându-se de piscine cu apă de izvor, bârloguri și arbori în care se pot cățăra în voie.
Deși este prima rezervație naturală pentru urșii captivi din România, rezervația de la Zărnești se mândrește și cu salvarea a patru urși din alte țări. Doi sunt din Albania. Unul – din Georgia. Cel de-al patrulea vine din îndepărtatele State Unite ale Americii, ironic, tocmai din locul care avea să dea lumii, la începutul secolului XX, una dintre cele mai cunoscute jucării, ursulețul Teddy, numit în cinstea președintelui Theodor Roosevelt, care a refuzat să împuște un urs la vânătoare.
O vizită la rezervația de urși Zărnești este o ocazie bună, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, să descopere mai multe despre urșii care populează basmele și care, de-a lungul timpului, s-au transformat, pentru diverse popoare, într-un simbol al puterii și dragostei. Știați de exemplu că urșii sunt printre puținele mamifere care văd în culori? Că au o memorie excelentă și o inimă sensibilă, fiind în stare să plângă? O vizită în acest sanctuar este totodată o oportunitate de a reflecta asupra importanței libertății și a dragostei față de animale, dar și un omagiu adus ursoaicei Maya, în memoria căreia a fost construit sanctuarul.
Rezervația de urși Zărnești oferă vizitatorilor tururi în limba română și engleză, orarul și tarifele variind în funcție de sezonul și ziua vizitei. Prețul unui bilet pentru adulți variază între 55-85 RON, pentru studenți între 35-50 RON, iar pentru copii, 20-45 RON. Din motive de securitate accesul copiilor sub 5 ani nu este permis. Informații legate de programul de lucru al rezervației și regulile de vizitare sunt disponibile aici.